Săptămâna Festivă a Cărții de la Gyula s-a încheiat cu o lansare de carte arădeană.Reportaj TV Gyula

Arad Zone
Arad Zone
39 بار بازدید - 4 ماه پیش - Numele rămâne Arad!: acesta este
Numele rămâne Arad!: acesta este titlul cărții care a fost prezentată joi seara în încheierea manifestărilor de la Gyula din cadrul Săptămânii Festive a Cărții. După cum s-a văzut, cartea are o mare importanță în viața publică a Aradului, deoarece încearcă să depășească cutuma scrierii de "istorii paralelele" care exista până acum și să armonizeze opiniile divergente. Acesta este motivul pentru care volumele din serie au fost traduse în limba română.

Eu și Gabriel Roman am început acest proiect în urmă cu cinci ani și astăzi prezentăm cea de-a șasea carte. Scopul nostru principal a fost să încetăm scrierea de istorii paralele. Prin asta vreau să spun că, până acum, atât maghiarii, cât și românii au scris istoria din propriile perspective, iar noi am vrut să le aducem împreună. În timpul mandatului de premier a lui Tisza István a fost creată "Pacea de la Arad", a cărei idee de bază a fost că românii și maghiarii sunt obligați să coopereze în ciuda diferențelor lor politice. Aradul este un bun exemplu de coexistență între cele două popoare din România. Dorim să ducem mai departe această idee, continuând proiectul cu alte volume. Mai avem în plan încă două cărți, iar după aceea ne propunem să scriem o istorie a județului Arad", a declarat Dr. Doru Sinaci, subprefect al județului Arad și istoric.

Delegația arădeană și-a manifestat intenția de a relua și întări relațiile cu orașul înfrățit Gyula, după perioada relativ inactivă din timpul și de după pandemie.

Unul dintre autorii cărții, Ujj János, a descris-o ca fiind un volum foarte important care se concentrează asupra maghiarilor din Arad.

Importanța cărții este demonstrată de faptul că ea nu este destinată doar cititorilor din Arad. "Și locuitorii din Gyula pot găsi în ea puncte de legătură cu orașul balnear", a declarat istoricul Puskel Péter.

În cadrul evenimentului, viceprimarul orașului Gyula, Kónya István, a vorbit despre interdependența popoarelor maghiar și român și despre importanța cooperării. El a spus că, deși relația dintre cele două orașe înfrățite; Gyula și Arad a devenit oarecum mai slabă în ultimii ani, efortul de a apropia din nou cele două orașe ar putea fi intensificat în viitor.

Reportaj realizat de Televiziunea Gyula / Gyula TV în data de 20 iuniei 2024.
4 ماه پیش در تاریخ 1403/04/04 منتشر شده است.
39 بـار بازدید شده
... بیشتر