Petru Pop, fermierul care își îngrijește singur animalele și tot el vinde și laptele

Agrointeligenta
Agrointeligenta
32.1 هزار بار بازدید - 6 ماه پیش - În localitate sibiană Orlat, fermierul
În localitate sibiană Orlat, fermierul Petru Pop își îngrijește singur animalele. Crește vaci din rasa Bălțată Românească și încă de când a făcut ferma s-a decis că vrea să fie pe cont propriu: el se îngrijește de animale, el se ocupă de valorificarea laptelui.

Laptele este valorificat direct către consumatori. Crescătorul a investit într-un automat pe care l-a amplasat aproape de centrul localității, iar prețul pentru un litru de lapte și-l stabilește în funcție de costul de producție.

Absolvent al Facultății de Agromontanologie de la Sibiu, Petru Pop face astăzi ce îi place. Este mândru de munca lui și de investițiile pe care a reușit să le facă în fermă. Mulțumită lor, întreg efectivul de animale poate să fie îngrijit de o singură persoană.

Mândria fermierului rămân văcuțele. Crescătorul deține exemplare valoroase de Bălțată Românească, o rasă care l-a convins că valorifică furajul și îl transformă în cel mai sănătos și gustos lapte. Doar cu un lapte de calitate, fermierul își poate păstra, zi de zi, clienții fideli.

Petru Pop reușește, cu un efectiv mic de văcuțe, să asigure un venit familiei sale. Soția și copii îi susțin pasiunea și au înțeles că ferma lor de vaci Bălțate reprezintă mai mult decât o simplă afacere. Este și o sursă de lapte crud, natural, pentru comunitatea din Orlat, județul Sibiu.
6 ماه پیش در تاریخ 1402/11/09 منتشر شده است.
32,197 بـار بازدید شده
... بیشتر