COPILIREA ROŞIILOR este esenţială în dezvoltarea plantelor!

Cristian Negoiţă
Cristian Negoiţă
277.4 هزار بار بازدید - 3 سال پیش - COPILIREA ROŞIILOR este o opereţiune
COPILIREA ROŞIILOR este o opereţiune esenţială în dezvoltarea plantelor! Acesta este subiectul acestui clip, întrucât v-am promis că vă voi ţine la curent cu aproape toate lucrările pe care le efectuez la CULTURA DE ROŞII.
CUM SE COPILESC ROŞIILE? este o întrebare pe care mulţi pasionaţi în ale grădinaritului şi-o pun în primul an când cultivă TOMATE în GRADINĂ sau SOLAR, întrucât aceasta operaţiune necesită câteva cunoştinte, cum ar fi: CÂND SE COPILESC ROŞIILE sau CUM ARĂTĂ COPILII LA ROŞII.
Eu am COPILIT ROŞIILE cam târziu, când lăstarii au crescut destul de mari, însă am amânat această operaţiune din cauza ploilor foarte dese din ultima perioadă, pentru ca ideal este ca lucrările de copilire sau DEFOLIERA ROŞIILOR să se facă în zilele când nu plouă, pentru evitarea îmbolnăvirii plantelor.
CÂND SE FACE COPILIREA ROŞIILOR?
Eu am COPILIT ROŞIILE de-a lungul timpului dimineaţa sau la prânz, astfel încât locul unde a fost rupt lăstarul să apuce să se cicatrizeze. Nu fac niciodată copilirea roşiilor seara, pentru ca umiditatea crescută şi rana deschisă a plantei poate însemna imbolnavirea plantei.
Un aspect foarte important care ţine de COPILIREA TOMATELOR este faptul ca eu nu las niciodată lăstarii rupţi sau frunzele de roşii pe PĂMÂNT sau chiar în GRĂDINA CU LEGUME. Sunt unii grădinari care folosesc aceşti lăstari la COMPOST, însă eu nu fac niciodată aşa ceva, tot ca o metodă de prevenţie pentru BOLI LA ROŞII, precum MANA LA ROşII, PăTAREA CAFENIE sau eu mai ştiu ce INSECTE DĂUNATOARE care se pot ascude în acei lăstari.
În clipul următor vă voi arâta şi cum se face DEFOLIEREA ROŞIILOR, astfel că vă recomand să vă abonaţi la canalul meu de YouTube şi în acest fel veţi fi şi la curent cu toate activităţile mele de mic fermier urban.

Tot din seria clipurilor SOIURI DE ROŞII EXOTICE:

Cum se LEAGĂ ROŞIILE PE ARACI de lemn?
Cum se LEAGĂ ROŞIILE PE ARACI de lemn?

Am stropit roşiile cu CROPMAX îngrăşământ foliar 100% natural:
Am stropit roşiile cu CROPMAX îngrăşă...

Cum se plantează CORECT răsadurile de ROŞII, ARDEI şi VINETE în grădină:
Cum se plantează CORECT răsadurile de...

Semănat seminţe roşii, ardei şi vinete pentru răsaduri:
Semănat seminţe roşii, ardei şi vinet...

Soiuri de ROŞII EXOTICE:
Soiuri de ROŞII EXOTICE
3 سال پیش در تاریخ 1400/03/26 منتشر شده است.
277,452 بـار بازدید شده
... بیشتر